Timpul zboară repede și, chiar dacă vacanța de vară pare că nu s-a încheiat de mult, nu mai sunt multe zile până la concediul de iarnă. Sperăm că ți-ai făcut deja planurile pentru Crăciun și Revelion și că urmează să te bucuri de câteva zile libere binemeritate, departe de agitația orașului, la o cabană de la munte ori alături de familie, în orașul natal. Și pentru că suntem convinși de faptul că mașina va fi și cu această ocazie mijlocul de transport preferat, ca să poți înghesui în portbagaj cât mai multe cadouri pentru cei dragi, ne-am gândit să îți sugerăm câteva verificări și cumpărături pe care ar fi bine să le faci înainte de a pleca la drum.
La finalul articolului vei avea parte și de o surpriză pe care ți-am pregătit-o, așa că… să începem!
Dă o fugă până la service
Presupunând faptul că ai schimbat deja anvelopele cu unele de iarnă, nu-ți rămâne decât să te programezi pentru o verificare de rutină la mecanicul tău de încredere. Specialistul va trebui să controleze starea lichidelor, pe cea a frânelor, dar și pe cea a direcției. N-ai greși nici dacă ai cere și o verificare a sistemului electric al mașinii, dat fiind faptul că iarna numărul consumatorilor crește, deci acesta ar putea fi suprasolicitat. Și dacă tot suntem la acest capitol, nu uita să arunci un ochi și asupra bateriei auto pentru a detecta eventualele depuneri pe borne ce ar trebui curățate, ca să nu rămâi în pană de curent când ți-o fi lumea mai dragă.
sursa foto: https://www.pexels.com/photo/snow-covered-red-sedan-730901/
În cazul în care ai ales ca destinație de vacanță o zonă montană, o idee excelentă ar fi să montezi înainte de plecare un scut auto metalic care te va ține departe de orice defecțiune ce ar putea fi cauzată de contactul dur cu o bucată de gheață sau cu o piatră ori o bordură, ascunse sub zăpadă. Tot el va proteja motorul mașinii tale și celelalte componente de eventuale coroziuni cauzate de materialul antiderapant aruncat pe toate șoselele României, care conține, pe lângă nisip, și o substanță pe bază de sare. Nu uita nici de lopată, lanțuri, racletă și o pereche de mănuși călduroase, care îți vor fi de mare ajutor în diminețile înghețate!
sursa foto: https://www.pexels.com/photo/frozen-rearview-mirror-of-the-car-6315/
Accesorii auto fără de care să nu pleci la drum iarna
Trecerea în revistă a accesoriilor pentru mașină este la fel de importantă în etapa pregătirilor, pentru o organizare ca la carte, așa că e cazul să nu sari peste acest capitol. Și cum un suport de bicicletă s-ar putea să nu mai fie atât de util în următoarele luni, decât dacă ninsorile ne vor ocoli până la începutul anului viitor, îți recomandăm să folosești un alt accesoriu extrem de folositor, mai ales pentru o excursie la munte. Vorbim, desigur, despre o cutie de portbagaj în care să găsești spațiu și pentru schiuri, sania celor mici sau echipamentele sportive voluminoase care nu și-au găsit locul în gențile și așa burdușite cu haine groase.
Dacă ai deja montat un cârlig de remorcare pe mașină, cea mai potrivită soluție pentru tine va fi să comanzi o cutie de portbagaj cu prindere pe acesta. Iar dacă preferi un spațiu suplimentar pentru bagaje pe plafonul mașinii, îți recomandăm să folosești o cutie de portbagaj pentru barele transversale. Orice ai alege, ține cont de faptul că spațiul din habitaclul mașinii trebuie să fie cât mai generos, pentru ca pasagerii să poată sta comod și să se poată bucura de o experiență deloc stresantă sau obositoare, indiferent de lungimea drumul pe care îl aveți de parcurs până la destinație.
Pregătește și interiorul mașinii
sursa foto: https://www.pexels.com/photo/vehicle-in-between-snow-covered-field-1056516/
Și dacă tot am ajuns la capitolul confort, e bine să echipezi și interiorul mașinii cum se cuvine. Așa cum bine știi, noroiul, apa de ploaie sau zăpada vor face parte din peisajul unei vacanțe de iarnă. Inevitabil, toate acestea pot ajunge pe podeaua mașinii, care fie va prinde un miros neplăcut, fie se va păta iremediabil din pricina murdăriei purtată pe tălpi. Situația poate fi evitată dacă vei folosi tăvițe și covorașe auto care să absoarbă sau să rețină noroiul și zăpada topită, pe care, odată ajunși la destinație, le poți curăța cu un simplu jet de apă.
Nu uita să arunci pe bancheta din spate a mașinii câteva perne mici, pentru cei pe care aerul rece de munte îi îndeamnă la somn, și să pregătești gustări pentru toată lumea, ca să aveți cât mai puține opriri pe drum și să ajungeți cât mai curând în locul care vă va deveni casă pe perioada Sărbătorilor.
Desigur, niciun roadtrip nu și-ar merita numele dacă nu ar avea un playlist pe măsură. Și dacă tot e vremea colindelor și a pieselor care ne ridică starea de spirit, nu uita să pregătești înainte de plecare muzica ce vă va aduce mai aproape de spiritul Crăciunului. O sesiune de karaoke alături de familie sau prieteni nu a fost niciodată o idee rea!
sursa foto: https://www.pexels.com/photo/action-blur-car-daylight-246320/
Așa cum îți promiteam la începutul acestui articol, ți-am pregătit o surpriză de care te poți bucura în perioada 15-22 noiembrie 2019. Reducerile de Black Friday nu aveau cum să ne ocolească, așa că dacă vei comanda în acest interval produsele pe care ți le punem la dispoziție pe site, vei beneficia de un discount de:
- 20% pentru cârligele de remorcare
- 28% pentru scuturile auto
- 10% pentru suporturile de bicicletă
Mai mult decât atât, poți cumpăra cutiile de portbagaj vândute de noi la prețuri reduse cu 5% față de discounturile deja afișate în dreptul fiecărui produs în parte.
Grăbește-te, oferta este valabilă în limita stocului, iar produsele de calitate se vând mai repede decât te-ai putea aștepta! Intră pe site și comandă toate accesoriile de care ai nevoie pentru ca vacanța ta să fie una cu adevărat reușită!
Comentarii
Lasa un comentariu
Adresa ta de email nu va fi publicata.